Archive for octombrie, 2010


Mişto!

E cuvântul care defineşte, cel puţin din punctul meu de vedere, perfect ceea ce s-a întâmplat aseară în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional Bucureşti. O Gală a Premiilor Flacăra – ediţia 2010 – care a adus în sală câteva zeci de oameni de cultură. Ce mai la deal, la vale! Sala a fost full, oameni buni! Eh, şi partea MIŞTO a lucrurilor e că cei care au luat în picioare Capitala pentru a asista la decernarea premiilor Flacăra au avut parte de un spectacol pe cinste. Da, pe bune acum. Chiar a fost mişto. Cu atât mai mult cu cât am avut prilejul să stau la taclale cu Alexandru Arion, cu Bogdan Hrib, dar şi cu vreo patru, cinci simpatizanţi ai subsemnatului. Simpatizanţi la modul că îmi citiseră cartea şi erau nerăbdători să o deschidă – evident, tot cu intenţia de a o citi – pe a doua. Adică, „A 4-a ţintă”. Apropo de acest din urmă roman, deocamdată aflat în stadiul de manuscris electronic.

Da, oameni buni! Intră în tipar! Undeva pe la începutul anului viitor. Mai precis, din câte mi-a spus Alexandru Arion, prin februarie, martie cel târziu. Acu’ vă daţi seama că mă simt super. La urma urmei, se cheamă că nu voi rămâne doar autorul unei singure cărţi poliţiste, aşa cum mă temeam nu cu mult timp înainte. Chestie care mă înverşunează (în sensul bun) şi mă obligă să pun osu’ zdravăn la treabă şi să termin cel de-al treilea roman din seria care îl are în prim-plan pe Trubadur. Un al treilea roman care se va numi „Al 5-lea as” şi al cărui punct final sper să-l pun cel târziu în martie. V-aţi prins că am de gând să intru în forţă în lumea scriitorilor. O lume la care am râvnit – nici măcar nu m-am obosit să ascund acest lucru – mult, foarte mult timp. Asta-i pohta ce-am pohtit-o! Nu? Parcă aşa spunea un înaintaş de-al nostru! Acu’, nah, ce să mai spun? A fost mişto? Încă e mişto! Mişto de tot!

P.S. Mai pe seară, vă spun cu lux de amănunte ce s-a întâmplat la Gala de aseară. Cine şi ce a câştigat, dar şi lucruri simpatice foc ce au ţinut de culise. De pildă, despre o gagică (în legătură cu care, deşi era brunetă, am eu aşa o bănuială că era vopsită) pe post de prezentatoare şi un George Arion sclipitor. Atât în replici cât şi în modul în care a ştiut să salveze în câteva rânduri o Gală ameninţată de gafele impardonabile ale unei prezentatoare TV (Gala a fost transmisă în direct de un post de televiziune). Intraţi mai târzior şi veţi afla care, cine, cum şi de ce.

Reclame

Hai la Premiiiii!… Ale Revistei Flacăra

Aţi auzit bine! Diseară, de la 19.30, trecute fix, vorba ştim noi cărui hâtru scriitor, Gala Premiilor sus-pomenitei reviste îşi deschide porţile. Cum unde? La TNB, fraţilor! Despre ce se va întâmpla acolo, vă spun mâine! Acu’ tre’ să mă grăbesc dacă vreau să ajung la timp! Şi e musai că urmează să mă întâlnesc, printre alţii, cu Tritonicii şi cu Alexandru Arion. Poate o punem de o editare a celei de „A 4-a ţintă”! Mai ştii?…

Vă mai ţin în suspans…

Nu pentru că aş avea ceva cu voi! Doamne Fereşte! Îmi sunteţi chiar simpatici. Pe bune! Ideea e că – şi fac, acum şi aici, cuvenita precizare! – pozele aparţin trustului de presă al cărui angajat sunt. Ziarului „Click!”, mai precis. Ei bine, toată nebunia cu curvăsăreala – de sanchi, evident! , sau mai degrabă de amorul… meseriei (vă amintiţi că toate meseriile pe care le-am practicat vreme de o zi, fiecare, fac parte dintr-un serial care a văzut lumina tiparului prin intermediul Click!-ului)- pe centura Constanţei s-a petrecut în vara anului trecut. Logic, la Constanţa! Ei bine, cei care mi-au stat alături în experienţa inedită pe care o trăiam au fost colegii mei din sub-redacţia Constanţa. Ei sunt responsabili cu făcutul pozelor. Adică, mai pe şleau spus, ei au stat ciuciulete prin tufişuri şi s-au scremut să scoată instantanee meseriaşe… Care instantanee (vreo câteva sute bune) au fost postate la vremea respectivă pe site-ul ziarului…. Moamăăă, ce tare a fost! Piesă, vorba unui amic! Acu’, ce se întâmplă, nu am în momentul de faţă decât vreo zece poze din sumedenia realizate atunci. Nici nu sunt extrem de spectaculoase! Aşa că prefer să mai aştept un pic şi să primesc de la „pretenarii” din oraşul de la ţărmul Mării Negre restul de poze „ţuţ”. V-aţi prins, nu?, că mai am ceva de aşteptat! Nu mult! Promit solemn sub cuvânt de fost pionier! Revin mâine!

Deocamdată atât!

Asta aşaaa, doar ca să ştiţi – adică să fiţi siguri! – că n-am murit!

Ia băgaţi o geană prin pozele astea! Vă plac? Este că sunt irezistibil(ă)? Hi, hi, hi? Mâine vă spun povestea curvei de pe centură. Fiţi pe fază!

Veşti bune şi… nebune!

Sal’tare, mult stimaţilor şi iubiţilor! După cum cred că deja v-aţi dat seama, sunt al dracu’ de bine dispus. Am şi motive, oameni buni! Pen’că am primit niscaiva veşti! Una e de la editură! Cică „A 4-a ţintă” e în plan! Pe la sfârşitul anului – sau pe undeva prin lunile de debut ale lui 2011 – ar putea intra în tipar! Wow! Mişto, nu? Şi eu care eram gata, gata să îngrop „definitiv şi iremediabil”, vorba nu mai ştiu cui, ideea că aş mai putea ţine în mâini într-o zi o carte semnată de Emil Simionescu, aşa cum, prea bine ştiţi, mă intitulez. Eh, şi-acu’ câte ceva despre cea de-a doua veste. Aia nebună! Vă mai amintiţi, bănuiesc, de unul din primele mele posturi (dacă nu cumva, primul!) pe acest blog. Unul în care vă vorbeam despre „Un Trubadur” şi gaşca lui nebună de folkişti.

„NOCTURN”, oameni buni, se numeşte formaţia pe care, cu mai bine de 6 luni în urmă, am impresariat-o şi al cărei nume am încercat să-l fac, într-o oareş’ce măsură, cunoscut publicului ascultător. Ei bine, de curând, m-au sunat şi mi-au cerut să mă întorc în sânul formaţiei! Tot ca impresar! E drept că nu au făcut-o aşa cum mă aşteptam. Ca nişte bărbaţi adevăraţi, adică! Ci prin intermediar! Un foarte bun prieten, Ionel Puică, Jhon cum obişnuiesc eu să-l alint pe moşneagul de 60 de ani care mi-a stat – şi sper din tot sufletul să o facă şi în continuare – mult timp alături în multe poriecte îndrăzneţe. cum a fost, de altfel, şi acela în care implicasem numele – absolut anonim – al unei formaţii de „trubaduri”, cu plete albe şi suflete tinere! Pe el l-au sunat şi i-au cerut să discute cu subsemnatul despre o posibilă întoarcere! Acu’ nu ştiu, zău, ce să zic. Probabil, voi da curs invitaţiei lor! Cu toate că, implicat fiind în multe ( chiar prea multe!) proiecte, parcă, parcă nu m-ar trage aţa. Şi totuşi… Îi iubesc pe… „nebunii ăştia frumoşi ai marilor oraşe”. E poate motivul pentru care nu voi spune „nu” unei noi colaborări cu ei. Zilele care vor urma vă voi da mai multe detalii despre hotărârea pe care am luat-o. Dar şi despre când şi unde concertează „Nocturn-ul”… Până atunci ,vă las, oameni buni, că mi-e un somn de mor!

Ah, şi încă ceva… el e Trubadurul de care vă vorbeam mai sus. El, adică Eugen Stan! De numele lui veţi auzi cât de curând mai multe!

Aiurea! Chiar m-aţi crezut (apropo de chestia cu „un somn de mor”?

Sunt la birou, băi, nene! Muncesc! Deci, mi-e somn!

Am stat de vorbă cu mine…

Chiar aşa! M-am dus dimineaţă glonţ la baie şi m-am privit îndelung în oglindă. Cum nu aveam altceva mai bun de făcut, am şi stat de vorbă cu ăla a cărui pereche de ochi mă fixa insistent din respectiva oglindă. Am găsit şi subiect de conversaţie. Interesant, chiar! Ce şi cum voi face să trec peste momentul naşpa pe care-l traversez. Cum dracu’, adică, să ies din starea asta idioată de frustrare? Cred că am găsit şi răspunsul. Pur şi simplu, voi aştepta cuminte să se ivească prilejul. Trebuie să se ivească. Aşa se întâmplă mereu. Până şi în cele mai cretine şi mai lipsite de intrigă poveşti. Cum care prilej? ACELA. Care mă va ajuta să public al doilea roman. Apoi, al treilea. Şi aşa mai departe. Nu ştiu de ce mama lu’ proces verbal îmi doresc atât de mult să ţin, din nou, în mână o carte cu coperţi lucioase în „carnea” căreia tipograful să fi săpat numele celui care vă vorbeşte. Poate pentru că am ceva de spus…

Revin mâine! Când chiar voi avea ceva de spus!