Archive for Noiembrie, 2010


M-am întors… Hai la târgul de carte!

Da, oameni buni! M-am întors. Şi nu oricum, ci cu forţe proaspete şi cu mâna stângă nou-nouţă. Ah, nu ştiaţi? Pentru că nu v-am spus nu-i aşa? Păi, nu-i bai mare! Vă spun acu’. Ei bine, fraţilor cumnaţilor, subsemnatul care este şi se intitulează cum au vrut muşchii părinţilor nu a fost nici pe departe băiat cuminte. Adică a făcut el ce-a făcut mai acu’ vreo 10 zile (a se citi „a spart lemne şi i-a sărit un pumn în ochi”) şi şi-a rupt mâna! Cum care? Stânga, măi, nene! Stânga! Fractură de metacarpiene, care va să zică! M-aţi înţeles, nu-i aşa? Ei şi cu o asemenea mândreţe de fractură la purtător, era mai mult ca perfectul să stau gigea şi să nu fac mare lucru. Adică, nici măcar să butonez tastatura. În fine! M-am reparat, fraţilor! Nu în întregime, dar nici mult nu mai e până voi spune „hop”, evident, fără să sar gardul că nu mai am nevoie de niscaiva picioare sau mâini rupte! Aşaaaaaaaaaa, bun! Până aici, cred că aţi înţeles! Şi mi-aţi şi acordat cuvenitele circumstanţe atenuante vis-a-vis de dispariţia mea „intempestivă” de pe acest onorabil blog „care este” şi care-mi aparţine.
Acu’, nah, ce să mai zic şi io. Păi, să începem cu cea mai tare din parcare veste. Gaaaaaudeamus! Târgul de carte, stimabililor! A început încă de azi şi va continua sâmbătă şi duminică. Aşa că, fuguţa repejor să vă umpleţi biblioteca – mică, mare, nu contează! – cu cât mai multe cărţi de calitate. Poliţiste, în primul rând. Pentru că, de la pomenitul târg nu vor lipsi nici Tritonicii cu colecţia Crime Scene. Iată mai jos programul în forma trimisă de Tritonici (scuze, dar chiar nu am chef să mai pun diacritice – acolo unde lipsesc. Ce vreţi, s-a inventat copy – paste! Hi, hi, hi!):

Programul lansărilor:
Vineri 19.11
14.00 Istorie:
Tiberiu Tănase / Feţele monedei. Mişcarea legionară 1941-1948
Prezentarea colecţiei ISTORIE
Invitaţi: Acad. Dinu C. Giurescu, Acad. Florin Constantiniu, Conf. Dr. Alin Ciupală
Editor: Alexandra Dolea
17.30 Comunicare media
Maria şi Dumitru iacob / Formă sau fond – O poveste culturală,
Elena Negrea / Pragmatica ironiei,
Ileana Rotaru / Comunicarea Virtuală.
Invitaţi: Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu, Conf. Univ dr. Alina Bărgăoanu
Editor: Bogdan Hrib
19.00 Fantasy & LIT
Liviu Radu / Lumea lui Waldemar şi Ghicit de seară,
Oana Stoica Mujea / Crime Perfecte. Dincolo de oglindă,
Ivona Boitan / Negru de fum.
Lansarea antologiei Premiilor Lili.
Invitat Lucia Verona. Editor Bogdan Hrib

Sâmbătă 20.11
11. 00 Tritonic Junior
Maria Alexandra Ion / Lily of the Valley. Lena Turner şi Misterul fratelui pierdut.
Invitaţi: Oana Stoica Mujea.
Editor: Bogdan Hrib
17.00 Thriller: Luis Miguel Rocha / Asasinul Papei şi paperback Ultimul Papă.
Invitaţi: Lucia Verona şi George Arion.
Editor Bogdan Hrib
18.00 Crime Scene – decernarea premiilor Romanian Crime Writers Club / prima ediţie şi lansarea romanului premiat.
Invitat George Arion.
Editori Crime Scene: Alexandru Arion şi Bogdan Hrib
19.00 Crime Scene – lansarea noilor titluri:
George Arion / Necuratul din Colga,
Lucia Verona / Crima de la Jubileu,
VT Morogan / Pasiuni primejdioase,
Monica Ramirez / Asasin la feminin
Gillian Flynn / Locuri întunecate.
Arne Dahl / Sânge blestemat – seria InterCrime vol II.
Invitaţi – Careul de dame reunite, cu Ivona Boitan si Oana Stoica Mujea.
Editor Bogdan Hrib
Duminică 21.11
11.00 Monica Ramirez / Cum am slăbit 70kg mâncând 6 mese pe zi – demonstraţie zumba fitness
Invitat: Camelia Bayer / CaraDans
Editor: Bogdan Hrib
12.00 „50 de teste pentru a gandi rapid”, de Charles Phillips, din seria „Cum sa fii mai inteligent”. O colecţie de jocuri-teste pentru dezvoltarea unei gândiri rapide. Carte oferita numai împreună cu revista REBUS.
Invitat: Georgeta Ghinea, psiholog
Editor: Alexandru Arion

Aşadar, veţi avea parte de surprize din belşug! Ca să nu mai amintesc de faptul că sâmbătă mă veţi găsi şi pe mine acolo! Aşadar, cei care nu aţi intrat încă în posesia cărţii mele „3 cu ghinion” şi nu vreţi să rataţi şansa de a o avea în bibliotecă – başca faptul că veţi primi şi un autograf! – repejor la târg! Ne vedem acolo! Ah, şi încă ceva; „3 cu ghinion”, ca de altfel, multe alte cărţi editate de Crime Scene, sunt la super-ofertă: 5 lei, fraţilor. Nici mai mult, nici mai puţin!

Anunțuri

Mesaj către cei care terfelesc imaginea Bardului! Unul muribund…

Sunt siderat! Şi scârbit! Şi sătul! Peste măsură! De analfabetismul dovedit, cu fiecare postare a unui imbecil de „forumist” (o specie nou apărută şi neînţeles de vie, de activă), de prostia oripilantă, folosită pe post de insignă, de puseurile de ură, de furie oarbă – îndrepată înspre nimeni şi înspre nimic – împinsă la paroxism, de avalanşa de înjurături şi blesteme care împânzeşte de la un capăt la altul tot ce înseamnă on-line-ul, la noi, de uşurinţa cu care diferite organe sunt băgate, din te miri ce, prin tot feluri de găuri (de cele mai multe ori nu ale celui înjurat, ci ale femeilor din viaţa lui). Nu în ultimul rând, sunt siderat, scârbit şi sătul de nonşalanţa cu care nişte mucea cu caş la gură, care nu au învăţat (şi nu o vor face niciodată din simplu motiv că nu au cum să o facă), nici măcar să se semneze, ca să nu mai vorbesc de noţiunile elementare de gramatică, de nonşalanţa, spuneam, cu care îşi permit să judece, să critice OAMENII. Adevăraţii OAMENI! Cei care au făcut şi vor face întotdeauna cinste acestui pământ! Am citit astăzi toate, dar absolut toate (evident, cele care au apărut şi on-line nu doar în ediţia de print a ziarelor), articolele care făceau referire la starea critică în care se află Adrian Păunescu. Nici măcar nu îl mai numesc, aşa cum am făcut-o ieri, marele poet, scriitorul de geniu, sau Zeul – unul contemporan – al condeiului. Aş comite o greşeală de exprimare. Aş fi redundant, cu alte cuvinte, în exprimare! Pentru că, pentru un cititor cu exerciţiu şi nu unul de dumincă, a rosti „Adrian Păunescu” înseamnă a rosti „poet de geniu”. Am argumente şi nu mă interesează părerea (alta decât a mea) a unor neaveniţi. De ce sunt atât de înverşunat? De ce scuip în halul acesta cuvintele? Veţi pricepe imediat. Spuneam că am citit toate articolele în care se făcea trimitere la „bolnavul în stare critică” Adrian Păunescu. Fiecare dintre articolele de care vorbesc era urmat de un şir interminabil de comentarii. Trec peste faptul că 90 la sută dintre aceste comentarii erau scrise cu curul. Că erau pline de enormităţi. De greşeli flagrante de exprimare şi de gramatică. Trec peste asta! Pur şi simplu m-am obişnuit cu ideea că 90 la sută din „forumiştii” acestei ţări suferă de tembelism şi analalfabetism.  Mă opresc la alt amănunt. Unul cu adevărat important care a şi declanşat, în ceea ce mă priveşte, isteria. Nebunia de a da frâu liber sarabandei cuvintelor. Tăvălugului dement sub care, aproape fizic, aş vrea să îngrop toţi nemernicii analfabeţi care se numesc forumişti şi care nu fac altceva decât să umple de căcat imaginea – şi aşa schiloadă, hâdă sau cum dracu vreţi s-o numiţi – a acestei ţări! Iată amununtul; am citit zeci, sute de comentarii în care Păunescu era făcut albie de porci! Zeci, sute de comentarii în care era huiduit. Înjurat. Scuipat şi blestemat. În care era numit „manelistul poeţilor”, „porcul” a cărui moarte ar fi benefică pentru spital, din simplu motiv că, odată cu plecarea lui pe lumea cealaltă, s-ar elibera două paturi (aluzie, evident, la proporţiile fizice ale poetului! În fine, nu mai vreau să continui. Pe măsură ce o fac, scârba de care sunt cuprins capătă proporţii „incomensurabile”, vorba poetului. Nu mai vreau!

Şi totuşi, cum mama dracului e posibil să-l avem printre noi (încă în viaţă la ora asta, când butonez tastatura) pe unul de talia lui Păunescu şi să-l batjocorim în halul ăsta? Să-l hulim în asemenea măsură? Dumnezeule mare şi bun! Cum e posibil ca unul care nu poate scrie două rânduri fără să comită zeci de greşeli de ortografie, de logică, să-l judece pe un OM care se ia, chiar în aceste momente, de piept cu moartea?

Mă opresc. Nu mai vreau să scriu nimic. Pur şi simplu îmi vine să vomit! Nu o fac totuşi! Mai am puterea să le trasnmit celor care au avut tupeul jegos, inimaginabil de jegos, să-l înjure şi să-l batjocorească pe Păunescu, următorul mesaj: „Băi, jigodiilor, nu-l meritaţi! După cum nu vă meritaţi nici ţara şi nici condiţia de români!”.

P.S. Dacă aveţi cel mai mic dubiu în privinţa adevărului celor spuse de mine, faceţi un exerciţiu. Unul mic, dar pe deplin edificator. Intraţi pe unul din miile de forumuri româneşti existente (indiferent că, pe forumul în cauză, se face vorbire de jocuri video, de fotbal, de nu ştiu ce evenimente mondene, de cultură chiar) şi citiţi comentariile schiloade postate de „cititori”. Am pus intenţionat ghilimelele. Veţi constata:

1 – zecile de prescurtări (a se citi, mutilări!), nejustificate şi total alandala, ale cuvintelor

2 – zecile de înjurături ca la uşa cortului

3 – zecile de bleteme care nu-şi au logică

4- zecile de greşeli flagrante de gramatică şi de logică (atunci când vorbeşti de exprimare)

5 – mai sunt alte 100 de puncte

Nu te duce, maestre! Încă nu!

Se întâmpla mai acu’ ceva vreme. La puţin, foarte puţin timp după ce trupul neînsufleţit al marelui Ştefan Iordache fusese condus pe ultimul drum de mii de români. În calitate de jurnalist (dar şi de spectator etern al unuia dintre cei mai mari actori, de veşnic îndrăgostit de tot ce a însemnat apariţia lui uluitoare pe scenă sub ploaia de lumină a reflectoarelor, de om, nu în ultimul rând) mă numărasem şi eu printre cei care păşiseră sfielnic, de frică să nu-i tulbure somnul, în spatele sicriului său.

După înmormântare, ne-am oprit (eram, dacă-mi aduc bine aminte, vreo 6-7 ziarişti de la diferite publicaţii din Bucureşti) la o terasă în Herăstrău. Să depănăm amintiri despre maestru. Să ne ungem sufletele rănite, sfâşiate, mai bine zis, de dispariţia lui. Să plângem, la urma urmei. Nu mai ştiu cât am stat la palavre. Îmi amintesc, în schimb, al naibii de bine că, la un moment dat, lângă masa noastră, şi-a făcut apariţia, cu umerii gârbovi nu doar de povara anilor, dar şi de cea a pierderii unui foarte bun prieten (acelaşi pe care-l plângeam cu toţii), Mitică Popescu, un alt mare actor, Dumnezeu să-l ţină în viaţă! Se opreşte, spuneam, nea Mitică lângă noi (pe mulţi ne ştia, fie de pe la sindrofii, fie pentru că, la un moment dat, ne acordase interviuri). Se uită lung spre fiecare în parte. Şi, cu voce dogită, rosteşte: „Bă, băieţi, bă… Aveţi voi idee ce gaşcă e dincolo, bă?”. Am îngheţat! Literalmente. Sunt convins că nu a fost vreunul dintre noi căruia să nu i se fi pus un nod în gât. Care să nu se fi cutremurat din cap până în picioare de înţelesul celor spuse de Mitică Popescu! Eu unul nu am uitat şi ştiu că nu o voi face niciodată. Şi acum, când un alt titan, un alt maestru incontestabil, un alt zeu al culturii româneşti, o ia de piept pe femeia cu coasa pe un pat de spital din Floreasca, îmi vine, obsedant, în minte vorba lui Mitică Popescu. Adrian Păunescu e pe patul de moarte! S-a luat la trântă de zile bune cu hapsâna în negru. A reuşit până acum să-i tragă clapa. A reuşit să o păcălească! Doamne, cât de bine ar fi să-i reuşească figura! Cât de bine ar fi să i se permită de către Cel de Sus să dea (măcar el, Bardul de la Bârca) cu tifla morţii. Cât de bine ar fi să iasă zdravăn din confruntarea asta idioată, dar umană, fir’ar să fie!, cu moartea! Mă rog pentru el. Mă rog! Şi, nu ştiu de ce, pe lângă vorba lui Mitică Popescu, mai îmi vine una în minte. Una cât o poezie. O poezie, ea însuşi cât o istorie. O istorie întreagă a morţilor. Şi a viilor. A războaielor dintre tărâmuri. „Rugă pentru părinţi”. Poezia scrisă cu o patimă de neegalat. Pusă, mai apoi, în timpul Cenaclului Flacăra, pe acordurile unei melodii uluitoare. Sunt convins că toţi, dar absolut toţi aţi ascultat măcar o dată susurul, freamătul vocii inegalabile a lui Ştefan Hruşcă, atunci când rostea, în nota unei melodii unice, versurile inegalabile ale lui Adrian Păunescu. Eu le ascult şi acum, în căşti! Chiar acum, când scriu pe blog. Le ascult şi mă cutremur. Şi mă rog! Ca măcar de data asta, măcar acum, Dumnezeu să nu permită că Bardul de la Bârca să se stingă! Să nu permită ca El, cel care înseamnă atât de mult pentru atât de multe generaţii (chiar şi pentru cea de acum care nu a trăit pe viu fenomenul Flacăra) să plece atât de curând dintre noi! Trăieşte, maestre! Luptă şi trăieşte! Măcar o dată versurile tale să nu spună adevărul…

http://www.youtube.com/watch?v=BRk-gjAE_ks

„… Dar de ce priviţi aşa/Fata mea şi fiul meu/Eu sunt sunt cel ce va urma/Dragii mei, mă duc şi eu”.

Nu te duce, maestre! Încă nu!

Ups, încă una la mână!

„Locuri întunecate”, un thriller care poartă semnătura lui Gillian Flynn. Asta e ultima ispravă în materie de editare a celor de la Tritonic. O carte din care, mărturisesc, nu am apucat să citesc (din motive obiective: 1 – tocmai am primit-o de la Alexandtru Arion şi 2 – sunt la „scârbiciu” şi nu prea am nici un chef să simt în ceafă privirile naşparlii ale boss-ului!) decât vreo 10 pagini. Care pagini mi-au fost, cel puţin deocamdată, suficiente pentru a mă determina să o citesc repejor. M-au prins, adică. Detalii despre care, cum, cine, unde şi de ce peste vreo câteva zile.

Acu’, vă las, fraţilor. Am ceva trebuşoară de făcut!

Amănunte despre această ultimă carte din colecţia Crime Scene, pe site-ul Tritonic.

Aşa că, bagaţi o geană. Merită!

http://www.tritonic.ro/isbn-Locuri_intunecate-978-606-8139-34-0.htm

„Cu 25 de ani în urmă, Libby Day a fost singura supravieţuitoare a masacrului de la ferma din Kinnakee, Kansas. Atunci mama sa şi cele două surori au fost ucise cu bestialitate. Era 2 ianuarie 1985, o zi geroasă… Libby avea doar 7 ani atunci. Singurul bânuit şi implicit inculpat, condamnat şi închis este Ben Day, fratele lor, un băiat introvertit şi rebel de 15 ani.

                                                                     Este că-i mişto tipa? Ea e „madam” autoarea!

Locurile întunecate sunt amintirile din mintea lui Libby Day. Acum are un pic peste 30 de ani şi este falită. A trăit 25 de ani din donaţiile miloase ale celor care au vrut să-i asculte povestea sau care au vrut doar să-şi spele propriile păcate… Dar banii s-au terminat! O şansă pare să apară dinspre membrii unui club ciudat, Clubul Ucigasilor (Kill Club). Aceştia vor să-i ofere lui Libby 700 de dolari pentru a dezgropa amintirile. Ei cred ca Ben este nevinovat şi vor să redeschidă ancheta. Treptat, adevărul inimaginabil iese la iveală, aşa că Libby se trezeşte de unde a plecat- fugind de un ucigaş.” (prezentare de pe site-ul TRITONIC)

M-am întors!

Am lipsit o perioadă, cum prea bine v-aţi dat seama. Motivul e cât se poate de simplu. Am răcit, oameni buni, într-un hal fără de hal. Acu’, n-aş băga mâna în foc, nici să vreţi voi, cum că m-aş simţi ceva mai bine, da’, nah, ce vreţi, mai trebuie să dau şi eu un semn de viaţă, nu? Că pe urmă oţi începe să credeţi că m-am tirat pe lumea ailaltă, şi nu-i deloc aşa.

Eh, niscaiva veşti de prin ograda Tritonicilor! Au super ofertă de carte… Ia băgaţi o geană pe aici, să vă convingeţi

http://www.tritonic.ro/promotii.htm