Archive for Decembrie, 2010


Pentru că folkul nu moare niciodată…

M-am întors, prieteni! Mai viu ca niciodată! Mai însetat de viaţă ca niciodată! Nu contează ce a fost, ci ce va fi. Ori, în ceea ce mă priveşte, ştiu că va fi bine! Gata! S-a terminat cu privitul peste umăr. Risc să-mi scrântesc gâtul şi nu vreau asta. „Ce a fost, a fost/ Ce va fi, va fi”, vorba unui folkist, prieten bun, de al cărui destin întâmplarea face să fiu legat. V-aţi prins, cred, că e vorba de Eugen Stan, unul din cei care au deprins meşteşugul folkului nemuritor de la… un nemuritor!
Adrian Păunescu! El este cel care l-a descoperit în urmă cu 40 de ani. Eu nu fac altceva decât să continui opera Bardului de la Bârca. Să încerc, cu alte cuvinte, să-l duc pe folkistul de care vă vorbeam acolo unde îi este locul; în galeria marilor nume care au ridicat folkul la rang de artă. Ia ascultaţi aici câte ceva din ceea ce poate flăcăul ăsta. Garantez că o să vă placă!
http://www.youtube.com/watch?v=bZxiiVwqP2I
şi asta

Anunțuri

După 20 de ani…

Nu! Nu e titlul cărţii scrise de Alexandre Dumas. E o sinteză a ceea ce tocmai mi se întâmplă. A ceea ce mi s-a întâmplat, ca să fiu mai precis.
Am intrat în lumea presei în urmă cu 20 de ani. Cu traista în băţ, cum se spune. Eram profesor de limba română şi mă mai despărţeau doar vreo trei luni de momentul în care urma să-mi dau definitivatul. Să-mi pun, cu alte cuvinte, statutul de prof suplinitor, pe atunci cu facultatea încă neterminată, în cui şi să devin „dascăl” cu acte în regulă. Trei luni! Mult prea multe pentru unul ca mine care pricepuse deja cam cum stă treaba cu drumul pe care ţi-l alegi în viaţă. Pentru că drumul meu era altul… Cu totul şi cu totul altul!
Cochetam deja, de mai bine de trei ani cu gazetăria. Scriam, cu alte cuvinte, prin ziarele vremii.
Trei ani! Suficient pentru ca morbul jurnalismului să-mi intre în sânge şi să nu-mi mai doresc altceva decât să fiu ziarist.
De atunci au trecut 20 de ani! 9 i-am petrecut in televiziune ca realizator de emisiuni. Alţi 11 am stat la un birou (mă rog, mai mult pe teren) semnând (nu exagerez cu nimic) mii de articole! În sfârşit, am trăit să o văd şi pe asta! Să fiu dat afară ca pe o măsea stricată! Pe considerentul că „nu mai dau randament”. Sunt bătrân, adică! Sau, pur şi simplu, „expirat”.
Hm, am o veste proastă pentru cei care şi-au pus semnătura pe actul meu de demitere. Dar, deopotrivă, şi pentru pupincuriştii, datorită cărora o mână de şefi din Click! (mă refer la tabloidul pe care l-am servit vreme de 4 ani necondiţionat!) nu au mai fost nevoiţi să-şi spele fesele luni bune!
Nu sunt nici bătrân, nici expirat, dragii moşului! Nici măcar în genunchi, cum vă place să credeţi! Nu m-aţi lovit îndeajuns de bine pentru a mă afla, aşa cum vă închipuiţi, la podea! Tocmai de aceea, vă transmit ceva!
Foarte curând, voi da în vileag dedesubturile demiterii mele! Cine ştie, poate o fac mai curând decât vă închipuiţi! Mâine?